Prima provocare la care trebuie sa raspunda un nou-nascut este recuperarea greutatii cu care s-a nascut. Pentru ca in primele zile ale existentei sale, bebelusul slabeste. Sa fie din cauza efortului de a se mentine in viata? Recuperarea greutatii initiale este conditia sine qua non pentru ca el si mamica lui sa obtina biletul de iesire si sa-si recapete libertatea departe de zidurile spitalului.
In afara minunatului dar pe care mama il face micutului si care este laptele de neinlocuit, ea mai mare si o alta sarcina care de data aceasta nu are legatura decat cu ea: sa-si revina dupa taietura pe care a suferit-o la nastere. Astazi, epiziotemia (incizie practicata la nastere pentru marirea orificiului si facilitarea iesirii copilului) se practica pe scara larga. Intr-atat de larga chiar, incat daca surprindeti o conversatie intre doua lauze sa nu va mire ceea ce veti auzi, si anume: „Cat de mare este taietura ta?” „Cate fire ti-au pus?” Barbatii neinitiati in fenomenul nasterii nu trebuie sa se simta ofuscati auzindu-le pe femei evocandu-si atat de impudic partea cea mai intima a anatomiei lor. Cand ai nascut in fata unui ginecolog, doua moase, un anestezist si patru sau cinci stagiari, iti cam pierzi rusinea cea fireasca. Sa nu fie nici prea mirati cand le vor vedea pe aceste tinere mamici, in prima saptamana de dupa nastere, stand asezate pe un colac. Nu este vorba despre o fantezie bizara sau de vreo doaga lipsa. Ci despre singura modalitate ca ele sa poata sta asezate fara sa le doara prea tare.
In sfarsit, sotii descumpaniti ar fi bine sa se resemneze. S-au insurat cu o tanara cultivata, civilizata, cu un viitor promitator. Iar acum, au in fata lor o mamica duioasa care isi idolatrizeaza bebelusul. Va mai dura ceva timp. Cel putin trei luni. Timp in care veti fi intampinati in fiecare seara cu povesti despre „vitejiile” lui Gogu, de cate ori a ragait, cate scaune a avut etc. Veti lua cina in doi, cu baby-fonul pe masa, langa voi. Si la cel mai mic scancet, ea se va repezi ca o nebuna in camera copilului. Ar putea sta ore intregi discutand la telefon cu prietenele ei si cele tinere mamici, despre mai stiu eu ce produse – chestii, socoteli – folosite in lupta impotriva oparelilor si a eritemului fesier la nou-nascut.
Mai tarziu, il va plimba fara sa cracneasca, chiar si toata noaptea in saculetul de tip cangur, pentru ca „numai asa adoarme el”. Ii va pregati cu propriile ei manute mancarica: dovleac si morcovi curatati inainte bineinteles si spalati, apoi fierti la abur si pasati. Tot cu propriile ei manute si cu multa dragoste ii va apreta gulerasele de la costumase. In timp ce voi, tatici abandonati, nu ati reusit niciodata sa le convingeti sa renunte Ia conservele gata preparate sau sa va calce camasile. Aceasta senzatie de nesuportat de a fi trecut pe tusa, de a nu ti se mai da nici o atentie in „sanul” noului trio familial, se pare ca aceasta senzatie este ceea ce se numeste „baby blues patern” despre care au inceput sa vorbeasca nu de mult revistele pentru femei
