O chestiune esentiala

Ceea ce ma sacaie de cadva timp, este ca ingerasul meu si-a luat obiceiul sa i se impotriveasca mamei lui. Ocupatia lui preferata? Sa ma nevrozeze, dis de dimineata, intre 7.48 si 8.00 cand vreau sa-I imbrac. Tehnica lui de a-mi opune rezistenta este destul de sofisticata. Aceasta consta in a se asigura printr-o intreaga serie de gesturi, ca nici unul din cele 4 membre ale sale nu intra in hainuta spre care incerc eu sa le indrept. Iar daca din intamplare, vreo manuta sau vreun piciorus a nimerit din greseala in maneca sau in cracul de la pantalon, trebuie sa iasa indata de acolo. De preferinta, zbatandu-se atat de tare incat hainuta sfarseste prin a semana cu un nod. In fiecare dimineata acelasi lucru. In final eu castig partida, insa cu pretul unei enervari pe care nu am cuvinte sa o calific.

Trebuie sa spun ca Ion are si el portia lui. Fiindca atunci cand intentioneaza, un sfert de ora mai tarziu, sa-I instaleze pe Razvan in carut, acesta adopta imediat pozitia pe care eu am numit-o „steaua de mare”. Adica sta cat poate el de drept, departandu-si mainile si picioarele in forma de cruce, ceea ce face imposibila inchiderea hamului.

Nici nu se pune insa problema sa discut cu Ana despre capitolul greutatilor matinale. Ar fi in stare sa-mi tina un discurs de 2 ore, chemandu-i in ajutor pe toti psihologii pe care ii cunoaste. Best-seller-ul „Totul se petrece inainte de varsta de 6 ani” este o lucrare americana care te invata ca toate greselile pe care le infaptuiesti in primii 6 ani ai copilului se grefeaza in memoria acestui ain mod definitiv, provocandu-i traumatisme adanci. Daca nu esti o rnamica nevrozata, asculta-ma pe mine: vei deveni in curand.