Ca de multe alte ori in istoria medicinei, razboiul si cortegiul sau de suferinte au jucat un rol decisiv in dezvoltarea acesteia. Ea a debutat, in parte, prin intalnirea dintre un tanar anestezist din SUA, doctorul J. Bonica, cu soldatii repatriati de pe frontul Pacificului, care sufereau de dureri rebele de pe urma ranilor suferite. Acest medic a creat in 1960 prima clinica a durerii, in care lucra o echipa pluridisciplinara, ceea ce dovedea cat de complexa este problema durerii cronice.
Paralel cu aceasta abordare, tehnicile de anestezie-reanimare au facut progrese considerabile, iar intelegerea fenomenelor dureroase s-a rafinat (in special la nivelul drumului mesajului dureros si al mecanismelor de control al acestuia de catre organismul nostru). Dar in special recunoasterea ponderii medicale, sociale si economice a bolilor cronice a atras atentia asupra nevoii de a imagina formule noi de gestionare si control ale acestor patologii: crearea de unitati de ingri jire paleativa (5t.-Christopher Hospice in 1967) organizate in jurul notiunii de echipa care au sensibilizat opinia generala cu privire la abordarea durerii si cu prioritate a durerilor rebele ale bolnavilor in prag de moarte
