Bunele maniere cand mergi in vizita

Bunele maniere cand mergi in vizita Bunele maniere cand mergi in vizita

Vizita este cel mai frecvent prilej de a oferi daruri. Ne place tuturor sa primim daruri, mai ales cand acestea sunt oferite din suflet, dar cu aceeasi satisfactie privim si bucuria celor carora le facem cadouri. magazelo.ro iti prezinta cateva idei care v-ar putea fi de folos cand alegeti cadouri pentru gazde. Cu prilejul unei vizite, sunt potrivite, devenind deja clasice, o sticla de vin pentru domn, un buchet de flori pentru doamna si o jucarie pentru copil.  

Daca nu stim ce preferinte are gazda, este indicat sa alegem o sticla de vin demi-sec, nici cel mai ieftin de pe raft, dar nici o sticla de colectie. Florile se ofera in numar impar, cel mai elegant fiind fara ambalaj. Nu este o rusine sa oferiti flori de sezon. Sau puteti opta pentru flori in ghiveci. Felul in care alegem o sticlade vin vor face obiectul unui post viitor Daca sunteti invitat de onoare, nu este deloc lipsit de tact sa veniti fara cadouri, dar un buchet de flori trimis inainte, prin curier, insotit de o carte de vizita va fi cu siguranta apreciat.

Daca stiti ca vizita se prelungeste, puteti merge cu prajituri sau cu o cutie de bomboane. In cazul in care invitatia este pentru cina, prajiturile nu sunt cea mai fericita alegere. Este posibil ca gazda sa interpreteze gestul ca o neincredere in calitatile ei de gospodina. Produsele alimentare nu sunt deloc indicate, chiar daca stiti ca gazda are dificultati financiare. Exceptie fac delicatesele. Indiferent de situatia financiara pe care o aveti, nu este o dovada de bun-gust sa facem cadouri costisitoare. Important este de retinut ca gestul conteaza. Facand abstractie de valoarea materiala, cadoul, fie ca sunt prajituri, vin, flori, jucarii sau un obiect util, trebuie ales cu grija si oferit cu placere. Nu pentru a parea lipsit de greutati financiare si mai ales nu pentru a pretinde intoarcearea favorului. Darul se alege, se cumpara, se ambaleaza si se ofera din placere. Varianta cartilor se prefera atunci cand stiti sigur ca cititul face placere gazdei, iar alegerea cartii se face tinand cont de preferintele acesteia. O idee buna sunt bestseller-urile.

Obiectele decorative si cosmeticele se ofera daca stim cu exactitate ca intregesc o colectie sau ca sunt exact cele folosite de gazda. Nu putem obliga pe nimeni sa expuna in spatiul in care locuieste un obiect pe care nu il agreaza sau nu se potriveste cu decorul, asemenea cum nu putem obliga o persoana sa isi schimbe parfumul. Aminalele de casa nu se ofera cadou. Este total necivilizat sa obligam pe cineva sa isi asume responsabilitatea ingrijirii unui astfel de animal. Jucariile se ofera in functie de varsta. Altfel, exista riscul ca jucaria sa devina un pericol. Exista magazine de jucarii in care, cu siguranta, veti primi ajutor.  Cand oferiti o jucarie, nu este nici amuzant nici politicos sa intrebati copilul daca a fost cuminte sau sa-l fortati sa va cante, sa danseze sau sa va arate ce alte abilitati poate avea. Banii nu se ofera. Nici macar bani de buzuar ,,Ca sa ai maine, sa-ti iei o ciocolata!" Este de preferat sa luati ciocolata. Nici anularea unei datorii pe care gazda o poate avea nu se considera cadou.

Odata ales, cadoul se ambaleaza. Exista numeroase variante azi, de la hartie colorata la pungi de cadouri. Se poate personaliza cu o funda, cu o carte de vizita sau o felicitare de dimensiuni mici. Cu exceptia cartilor si a tuturor suporturilor pe care poate fi muzica, pretul se indeparteaza. In unele magazine exista varianta unui bon de casa cadou, fara pret, pentru cadouri care se pot returna. Nu va semnati pe carti si nu faceti dedicatii, decat daca sunteti autorul cartii. Este mai politicos fie sa introduceti o carte de vizita fie o foaie discreta pe care sa scrieti cateva randuri.

Sub nicio forma, un cadou nu se refuza! Imediat ce primim un cadou, odata ce multumim, este politicos sa-l si desfacem. Este lipsa de interes sa il punem la o parte, pentru a il desface mai tarziu. Exprimati-va satisfactia primirii cadoului, chiar daca mai aveti obiectul respectiv, chiar daca nu va foloseste sau este un cadou complet ridicol. Un cadou foarte scump nu se apreciaza cu: ,,Probabil a costat foarte mult!" Este de preferat un astfel de raspuns: ,,Multumesc! De la un prieten ca tine ma bucura orice cadou!"